Muzeul civilizatiei populare traditionale - Astra

Tuesday, January 13, 2009 18:57

Cel mai întins muzeu în aer liber din ţară se alfă în localitatea Dumbrava Sibiului, judeţul Sibiu. Acesta pe o suprafaţă de 96 ha, găzduieşte patrimoniul cultural tradiţional din toate regiunile României. 

Organizarea monumentelor de tehnică sau arhitectură populară s-a făcut cu integrarea peisagistică cât mai fidelă aspectului original al locului de provenienţă, urmărindu-se o prezentare cât mai “naturală” a monumentelor prin amenajări de teren sau hidrotehnice, ori chiar prin lucrări de sistematizare peisagistică (plantarea de molizi, în locul foioaselor la sectorul păstorit, plantarea de viţă de vie la grupa viticultură, amenajarea grădinilor de zarzavat la toate gospodăriile).

Înca cazul instalaţiilor hidraulice, s-a mers până acolo, încât câteva monumente au fost expuse în condiţii de funcţionare, mai multe dintre ele fiind prezentate periodic în funcţiune, cu ocazia unor manifestări deosebit de importante, activităţi cu caracter demonstrativ, filmări etc.

Câteva imagini din vara anului 2008 din Muzeul în aer liber:

(click pe imagini pentru rezoluţie mai mare)

dsc013261

Curse pentru animale

,

Cotroană, adăpost pastorla din piatră,

Moara de apa

,

Mori de vant

,

Eu si morile de vant,

oază de pace,

Cramă de vie

L-am vizitat în luna mai şi am prins o vreme însorită. Ne-am plimbat pe aleile muzeului cu o plăcere de nedescris, totul era înconjurat de linişte şi de un sentiment de sacralitate, parcă simţeam identitatea românească, aceea identitate perenă care stimulează turismul şi totodată, conservarea ei.

Merită vizitat, iar un lucru bun pentru promovarea muzeului este propriul site unde puteţi face şi o tură virtuală a muzeului, cu vedere panoramică. Plimbaţi-vă prin el, merită.

Website muzeu: Muzeul Astra

Sursă: prof. Dr. Corneliu Ioan Bucur, (2007), Muzeul civilizaţiei populare tradiţionale “ASTRA” (Dumbrava Sibiului), Edit. Astra Museum, Sibiu 


You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply